Un cetățean străin, care nu este rezident în Italia, trebuie să împuternicească în mod expres o persoană pentru a depune formularul de solicitare a Codului Fiscal (Codice Fiscale – C.F.) direct la ghișeele Agenției Fiscale situate pe teritoriul italian, în conformitate cu art. 1 din Decretul Ministerial nr. 281 din 17 mai 2001.
Adresele birourilor Agenției Fiscale pot fi găsite pe pagina web www.agenziaentrate.it .
Codul Fiscal poate fi solicitat de către cetățeanul străin la Oficiul Consular competent pentru locul de reședință doar în cazurile în care C.F. este necesar pentru procedurile ce urmează a fi efectuate online și/sau pentru care cetățeanul străin nu are posibilitatea de a împuternici o persoană responsabilă cu solicitarea către Agenția Fiscală; în astfel de cazuri, Oficiul consular va transmite solicitarea către Agenția Fiscală din Italia.
Solicitarea de Cod Fiscal se va face prin completarea formularului corespunzător și se va transmite împreună cu copia unui document de identitate și cu indicarea motivului solicitării.
Studenții care au nevoie de Cod Fiscal pentru preînscrierea la Universitate, îl vor putea obține în mod automat pe portalul UNIVERSITALY în faza transmiterii cererii de preînscriere universitară. Atribuirea Codului Fiscal va putea fi finalizată: la Ghișeul Unic pentru Imigrare (Sportello Unico dell’Immigrazione) sau la Chestură (Questura) în momentul solicitării permisului de ședere pentru motiv de studii – pentru studenții din afara UE, sau prin depunerea formularului AA4/8 – pentru studenții din UE.
Cetățenii străini care au nevoie de Cod Fiscal pentru achiziționarea de bunuri imobiliare sau pentru alte activități comerciale / financiare în Italia, pot împuternici un reprezentant de-al lor pentru solicitarea, în numele lor, a C.F. la Agenția Fiscală.
Cetățenii din Țările extra UE care intenționează să locuiască în Italia vor putea obține Codul Fiscal:
– la Ghișeul Unic pentru Imigrare (Sportello unico per l’Immigrazione), prezent în fiecare Prefectură și competent pentru eliberarea autorizației Nulla Osta pentru intrarea cetățenilor străini solicitanți de permise de ședere pe motiv de muncă sau pentru reîntregirea familiei;
– la Chestură (Questura), oficiul Poliției de Stat – pentru cetățenii străini care solicită un alt tip de permis de ședere.
Cetățenii din Țările UE care intenționează să locuiască în Italia pot solicita C.F., prezentând formularul AA4/8 la un Birou teritorial al Agenției Fiscale. Solicitarea trebuie să fie motivată și însoțită de un document de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate valabilă pentru expatriere).
Cetățeanul străin care are nevoie de un Cod Fiscal pentru inițierea unei proceduri judiciare în Italia va putea include printre împuternicirile acordate avocatului său și sarcina de a solicita C.F. la orice biroul al Agenției Fiscale; adresele birourilor Agenției Fiscale pot fi găsite pe pagina web a acesteia www.agenziaentrate.it.